„Dor și doruri”
de Viorica Stroe
ISBN 978-606-94505-8-1
Anul publicării: 2017
Caracteristici: 13×20 cm | 114 pagini
Citind versurile Vioricăi Stroe, ți se face dor de poezia senină a lui George Coșbuc, de dulcile naivități ale Văcăreștilor, dar și de Nichita. Delicat joc de convenții, ca în saloanele Văcăreștilor, versurile păstrează candoarea unui pas de menuet. Categoric, Viorica noastră are simțul titlului, le alege pe cele fals neutre, pe ton de romanță: „Vals în toamna vieții”, „Furtună pe mare”, „Tablou cu cai”, „Gelos pe soare”… Alteori, titlurile traduc o emoție reținută cu greu, având efect de surpriză prin ineditul lor: „Atâta Rai”, „Verde nou”, „Curg stelele”… Viorica versifică prea ușor, scrie în torente de imagini, se lasă prea des ispitită de retorism (evident modelul Adrian Păunescu zâmbește printre rânduri). Calitate, defect!? Greu de spus. Pe alocuri găsește calea salvării – Imagini fericite, încărcate de o emoție adevărată care îmblânzesc retorismul. Astfel, o poezie cu un titlu imperativ „Lăsați copacii să moară-n picioare!” ne poate convinge prin versuri că „Pădurile-și plâng copacii-n picioare”… (prof. Brândușa Ștefan)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.