1. Editura primeşte manuscrisul de la autor în format fizic, caz în care se recomandă trimiterea unei copii sau în format electronic, pe e-mail. După studierea manuscrisului, editura va decide dacă, din punct de vedere al conţinutului şi/sau al subiectului abordat, acesta îndeplineşte condiţiile pentru publicare.
2. În cazul acceptării, se stabilesc detaliile preliminare precum: formatul finit (Template 13x20cm sau Template 17x24cm), termenii generali ai tehnoredactării, sortul de hârtie pentru tiparul interiorului şi al cartonului pentru copertă, modalitatea de plastifiere (mat sau lucios) și legătorie (broşare cu termoclei / coasere cu aţă / prindere cu arc), precum şi tirajul, în vederea realizării unei estimări a costurilor totale.
3. Având aceste date, urmează semnarea contractului cu autorul sau cu reprezentantul acestuia. Prin contract se stabilesc drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Publicarea se face pe cheltuiala autorului sau a sponsorului / sponsorilor acestuia. Totodată se vor stabili şi condițiile de plată.
4. Este momentul în care editura alocă lucrării un ISBN şi solicită Bibliotecii Naţionale descrierea CIP. Descrierea CIP realizată de către Centrul Naţional CIP va fi transmisă editurii, prin e-mail în termen maxim de 10 zile lucrătoare de la recepţionarea formularului CIP. Descrierile CIP nu se transmit autorilor sau intermediarilor.
5. Editura începe efectiv lucrul prin tehnoredactarea textelor conform cerinţelor autorului şi prin realizarea copertei conform indicaţiilor primite.
6. Se tipăreşte un prim exemplar de semnal pe care un corector specializat face observaţii cu privire la punctuaţie, ortografie, sintaxă, fluenţa frazelor etc. Se vor propune autorului anumite reformulări, dacă sunt necesare.
7. Acest exemplar se trimite autorului care poate face propriile observaţii şi corecturi, prilej cu care vede şi intervenţiile corectorului. Apoi se operează modificările în fişier, de preferat în prezenţa autorului. Tot acum se fac şi observaţii cu privire la copertă (dimensiune / font / poza / text coperta IV etc.).
8. Dacă aceasta este forma finală aprobată de autor pentru tipărire se poate acorda „Bun de tipar”, iar dacă este necesară încă o corectură, se tipăreşte un al doilea exemplar de semnal şi se reiau operaţiile de la punctul 7.
9. Se trimite lucrarea la tipar; din tiraj se reţin 10 exemplare (7 exemplare pentru Biblioteca Naţională, 1 exemplar pentru Biblioteca Judeţeană la care este arondată editura, anume Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” şi 2 exemplare pentru arhiva Editurii ZVEN), dacă în contract nu s-a specificat altfel.
10. Se recomandă promovarea lucrării atât înainte de publicare cât, şi după introducerea pe piaţă.
Pentru orice alte detalii vă stăm la dispoziţie!
Editura ZVEN acceptă sponsorizări din partea terților pentru publicarea în volum.
Aceasta este o practică recomandată, principalul argument fiind deductibilitatea sponsorizării.
Contract de sponsorizare