Nu încape îndoială că parcurgerea tuturor pașilor până la tipărirea oricărei lucrări ancorează puternic autorul și editorul. Atunci când lucrarea este una de sinteză, complexă, iar subiectul este istoria județului Dâmbovița, ea necesită o implicare activă a ambelor părți, atât a colectivului de autori prin selectarea riguroasă a elementelor care vor compune forma finală, cu verificări și validări de informații, imagini etc., dar și a editorului, prin soluțiile propuse pentru organizarea grafică. Fără o colaborare deschisă și permanentă cu editura orice demers de acest fel, oricât de bine ar fi el conturat teoretic, nu se poate concretiza. Nu doar că am beneficiat de tot interesul domnului Ion Anghel, managerul Editurii ZVEN, dar am găsit în dumnealui calitățile unui profesionist desăvârșit pentru care orice impas are o rezolvare. Monografia „Dâmbovița istorică Dâmbovița istorică: așezări, monumente, personalități”, apărută în anul 2020, este expresia implicării dumnealui și a înțelegerii pe deplin a valorii acestei lucrări pentru comunitatea județului Dâmbovița.La Mulți Ani Editurii ZVEN cu ocazia celor cinci ani de la înființare! Calde mulțumiri domnului Anghel, căruia îi urez să ducă mai departe cu aceeași rigoare tradiția tipăriturilor la Târgoviște! Nu doar că recomand, dar încurajez și alți autori să publice la Editura ZVEN. Fortes fortuna adiuvat! Gaudeamus igitur!
Ion Anghel, pe care prietenii îl apelează Jhon, este un editor pentru care Cartea, pe care o realizează cu pasiune în editura sa, nu este doar un produs de natură economică, ci, mai ales, o operă de artă și de suflet. Și ar mai fi ceva esențial de spus: Jhon a înțeles că, o editură poate fi, în primul rând, o fereastră deschisă spre Cunoaștere.
O editură primitoare, cu dl.Ion Anghel neîncorsetat de prejudecăți, cu o deosebită disponibilitate la dialog și consultare, iar serviciile și produsele sunt de cea mai buna calitate! Felicitări! Recomand cu căldură!
Majoritatea cărților mele au fost publicate la Editura Bibliotheca datorită faptului că au fost tehnoredactate de dl ing. Ion Anghel cu o măiestrie inegalabilă. Când și-a înființat propria editură, Editura ZVEN, l-am urmat imediat încredințându-i spre publicare următoarele mele cinci volume („Ode în metru antic”, „Alter ego”, „Lumini și umbre”, „Catrene albe”, „Azur”) dându-i mână liberă în ceea ce privește machetarea și tipărirea. Spre bucuria mea, rezultatul a constat în apariția unor volume încântătoare. Prietenul meu Ion Anghel, căci între timp îndrăznesc să spun că ne-am împrietenit, este un adevărat maestru în arta tipăririi de la simple printuri și până la cărți pretențioase. Cât voi mai trăi, promit să nu tipăresc următoarele cărți pe care le voi scrie decât la Editura ZVEN pe care o recomand cu căldură tuturor celor ce își doresc realizări impecabile.
Activitatea intensă derulată la nivelul Grădiniţei cu PP Nr. 1 Târgovişte prin acțiuni de tipul simpozioane, proiecte educaționale județene, naționale sau internaționale, proiecte Erasmus+ pentru care s-a investit timp și expertiza colectivului de cadre didactice al grădiniței, a reușit să fie cunoscută datorită colaborării excepționale cu Editura ZVEN, care prin flyerele, mapele de prezentare, cărțile înregistrate ISBN s-a realizat diseminarea în timp real, reprezentând exemple de bună practică pentru corpul profesoral de la nivelul județului. Pentru sprijinul pe care l-am găsit la fiecare solicitare, corpul profesoral al Grădiniței cu PP Nr. 1 Târgoviște, vă transmite un mare „Mulțumesc Editura ZVEN!”
Editura ZVEN și cei care se află în spatele acestui proiect, muncesc cu seriozitate și ambiție pentru buna funcționare a editurii, oferind servicii de calitate superioară, fiind prompți și interesați să promoveze literatura și materialele care merită citite și cunoscute de publicul larg. Sunt oameni responsabili, optimiști, încrezători, care iubesc cărțile tipărite și încearcă să-și depășească întotdeauna standardele, fiind un exemplu de urmat pentru alte instituții. Au valori etice și morale excepționale, sunt curajoși, serioși și iubesc munca pe care o fac.
Întâlnirea cu domnul Ion Anghel a fost cu adevărat o surpriză. Omul cu condeiul (scriitor sună arogant și definitiv) are micile lui ciudățenii, poate fi grăbit sau suspicios, prea dornic de recunoaștere, de aceea întâlnirea cu editorul era de la început pe un teren minat. Dl Anghel, un interlocutor tolerant, cu gust artistic și cu simțul limbii române a netezit asperitățile dialogului, rămâne cartea care este și opera tipografului, a ilustratorului de copertă. Colaborarea cu dl Anghel a fost pentru mine o experiență uimitoare în arta comunicării. Curiozitatea și neastâmpărul tinereții, dialogul viu, atitudinea prevenitoare vorbesc despre personalitatea complexă a omului. Cunoașterea profundă a limbii române, cu toate ascunzișurile ei uimitoare, se îmbină cu simțul artistic și grija pentru detaliul grafic. Personal am apreciat, de exemplu, simțul virgulei, care se cultivă prin instrucție. La Ion Anghel simțul acesta este un dar nativ, ca și recunoașterea acelor structuri cacofonice care urâțesc cel mai profund mesaj. Un om care și-a îndrăgit definitiv meseria, o practică responsabil și exigent. Un profesionist adevărat care se respectă pe sine și pe ceilalți.
Editura ZVEN nu este o clădire importantă cu geamuri mari și reclame luminoase. Editura ZVEN este un om cu suflet mare și un tehnoredactor. De la prima întrevedere și până la ultima, totul a însemnat profesionalism, întrebări, indicații, sfaturi. Totul a decurs natural și în scurt timp, prima mea carte a devenit realitate. Am simțit-o ca pe un copil mic, de care nu m-aș mai fi desprins. Am numai cuvinte de laudă și respect. Recomand călduros Editura ZVEN și sper într-o viitoare colaborare!
Editura ZVEN asigură și sprijină calitatea procesului editorial, susținând autorii pe drumul excelenței, performanței și unicității. Toate aceste aspecte oferă cititorului cărți, informații variate, pline de valoare, de înaltă ținută, aproape de interesele cititorului.
Stimată Editură ZVEN, sărbătorile de primăvară îmi oferă prilejul să vă urez putere de muncă, sănătate, inspirație în activitatea pe care o desfășurați spre bucuria noastră, a celor ce beneficiem de serviciile oferite. Nu pot să închei fără să vă mulțumesc, în numele Școlii Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu” și al meu personal, pentru înțelegerea acordată și serviciile prestate de înaltă ținută profesională. Tot ceea ce ați editat pentru susținerea proiectelor noastre Erasmus+ ne-a fost de mare folos, în atingerea scopului urmărit de a populariza eforturile și izbânzile unor elevi talentați și ale unor cadre didactice pasionate, dăruite în activitatea ce o desfășoară. Vă mulțumim și vă urăm tot ce este frumos, de Sfintele Sărbători!
Despre colaborarea cu echipa ZVEN, în special cu dl Anghel Ion, e greu de concluzionat în câteva cuvinte. Aș începe cu profesionalism, aș continua cu seriozitate, dar și cu rigurozitate, creativitate sau punctualitate. Și nu e un punct de oprire! În calitate de director al Școlii Gimnaziale Nr. 4 Moreni, în calitate de coordonator de proiecte europene, am colaborat și m-am bucurat de un real ajutor, m-am bucurat de sfaturi binevenite, de idei creative și de satisfacția unei colaborări de succes. Materialele tipizate necesare zi de zi în activitatea unei școli, materialele personalizate, pliante, reviste, mape de prezentare - toate poartă eticheta ZVEN Print. Chiar și titlul de Școală Europeană acordat școlii noastre în anul 2019 este rodul colaborării cu acești oameni inimoși și dăruiți muncii lor. Vă mulțumim și suntem convinși că vom colabora mult în viitor!
Comunicarea cu echipa a fost excelentă și au fost asigurate, la cerere, procesarea și corectarea textului, grafica, procesarea fotografiilor, tehnoredactare și machetă copertă etc. Au fost și situații în care au fost acceptate variantele noastre, cu micile retușuri ale editurii, dar ceea ce este de precizat, este faptul că, în toate situațiile, calitatea lucrărilor a fost de excepție. În plus, costurile au fost mai mult decât rezonabile, perioadele de execuție și livrare au fost respectate, motive pentru care în această vară dorim să cooperăm din nou, pentru realizarea de materiale de diseminare ale proiectelor noastre.
Colaborarea mea cu Editura și tipografia ZVEN este una foarte bună. Recomand serviciile acestei companii care se remarcă prin profesionalism, calitate, promptitudine, prețuri avantajoase și, în special, o mare flexibilitate din perspectiva cerințelor clientului.
Cu siguranță o tipografie ce merită încercată!!! Foarte deschiși la nou, la propunerile și solicitările clienților, foarte prompți și serioși.
Școala Gimnazială Specială Târgoviște, ca beneficiar al Proiectului Erasmus+ KA101 „Better teachers for special needs children integration”, și-a propus ca experiențele dobândite la cursurile de formare a celor 16 participanți, să rămână imortalizate cumva, pentru ca oricând să poată fi accesate și întrebuințate de orice doritor care lucrează cu elevii cu cerințe educative speciale. Ne-am adresat Editurii ZVEN pentru realizarea și publicarea materialului având speranțe mari, dar puțin timp și chiar destul de puțini bani. Surpriza a venit din partea editurii și sprijinul s-a reflectat în realizarea unei lucrări tip ghid, ce cuprinde 17 metode de bune practici, dar și prezentarea proiectului, la un nivel de înaltă calitate și cu o promptitudine fără de cuvinte. Pe această cale le mulțumim! Ghidul tipărit a fost oferit tuturor cadrelor didactice din școală, cadrelor didactice itinerante/de sprijin și a fost publicat la adresa: http://erasmusplusscspecialatgv.blogspot.com/2020/04/metode-de-bune-practici-ghidul.html
Editura ZVEN m-a surprins foarte plăcut în ceea ce privește atât calitatea serviciilor cât și prețurile convenabile: o echipă de profesioniști amabili și comunicativi.
Editura ZVEN a fost cel mai bun prieten, ghid și susținător al debutului meu scriitoricesc. Prin inițiativele lor editoriale frumoase, cei de la ZVEN mi-au descoperit și șlefuit talentul în urma unui concurs literar („Primăvara Albastră”), iar de atunci poveștile mele scrise au prins contur, coperți și aripi să poată zbura la cititorii mici și mari. Editura ZVEN m-a însoțit în această călătorie încă de la început, inspirându-mi încredere, seriozitate, dedicare și implicare! Editura transforma un manuscris ce e doar un vis în realitate și succes adevărat! Vă mulțumesc, dragi ZVEN!
Experiența pe care am avut-o cu cei de la ZVEN Print, mai exact cu d-nul Ion Anghel, poate fi cuprinsă în câteva cuvinte, care surprind calitatea acestei firme și a oamenilor care o reprezintă: seriozitate, promisiuni onorate, responsabilitate și promptitudine. La mulți ani, Editura ZVEN! La mulți ani tuturor celor care muncesc la ridicarea prestigiului acestei tipografii și edituri! La mulți ani, d-nului Ion Anghel! Nu am întâlnit niciodată un om mai dedicat meseriei, mai „de cuvânt” și mai plin de omenie ca dânsul. Meritați toate aprecierile mele și atât timp cât voi mai publica, veți fi mereu partenerul meu preferat!
Pentru construirea unei afaceri care se vrea de succes, la masa tratativelor este nevoie de doi negociatori, dar și de seriozitate, încredere, respect și implicare. Convins de necesitatea acestor atuuri, omul Ion Anghel, s-a identificat cu Editura ZVEN, zidind-o din propriul suflet cu fiecare carte, spre folosul tuturor celor însetați de cultură. Din sincera, corecta și directa colaborare cu scriitorii, dar și prin modul de prezentare a cărților realizate către marele public, valoarea intrinsecă a cuvântului a crescut semnificativ, iar el, editorul, și-a transformat astfel, numele în renume.
Profesionalism, creativitate, promptitudine, rigoare, calitate, dedicație sunt doar câteva dintre reperele care însoțesc activitatea pe care o desfășoară Editura ZVEN din Târgoviște. Cărțile editate aici sunt de un real folos studenților mei, fiind editate în condiții grafice foarte bune și într-un timp scurt, dar mai ales la prețuri accesibile pentru tinerii noștri. Iar colaborarea mea cu editura a trecut granițele unei simple relații contractuale, ZVEN Print fiind unul din partenerii de nădejde în acțiuni caritabile, prin care împreună am promovat cultura în rândul copiilor din județul Dâmbovița. Succes în toate proiectele editoriale tinerei și ambițioasei Edituri ZVEN!
Editura ZVEN a însemnat pentru noi, o fereastră către lume, pe care am avut ocazia să o descoperim, să privim prin ea, să ne informăm şi, de ce nu, să ne facem cunoscută activitatea, reuşind în acest fel să ne atragem foarte mulţi parteneri din ţară care lucrează în învăţământul preşcolar. Materialele realizate în cadrul celor IV ediţii ale Concursului Judeţean „Nu uita că eşti român!”, dar şi în cadrul Campaniei de promovare a lecturii la vârsta timpurie, „100 de invitaţi citesc poveşti copiilor din grădiniţele dâmboviţene”, ne-au oferit de fiecare dată garanţia calităţii şi a lucrului bine făcut. Editura ZVEN rămâne partenerul nostru de nădejde prin care reuşim să promovăm imaginea școlii şi a grădiniţei. Mulţumim şi sperăm într-o colaborare frumoasă şi pe viitor!
Ne cunoaștem de câțiva ani buni. Sunt serioși, sunt implicați, sunt pregătiți! Între timp, am devenit prieteni. Sunt echipa ZVEN Print, cei care au făcut posibilă apariția celor două volume de poezii – „Ziduri și flori”, „Sub un alt cer”. Mulțumesc domnului Anghel pentru grija pe care a cultivat-o față de clienți, atenția la detalii și spiritul creativ. Le voi rămâne fidelă! Cu respect Raluca Fleancu
Predau modulul de „Biofizică și imagistică medicală” la nivel postliceal pentru calificarea de asistent medical generalist. A fost o binecuvântare soluția de editare și tipărire oferită de ZVEN a cărții „Biofizica și Imagistică medicală”. Am precizat binecuvântare deoarece soluția a făcut posibilă folosirea cărții în aceste momente ale stării de urgență unde elevii pot să ia la cunoștință noțiuni în domeniu, iar soluțiile online susțin dialogul și explicațiile din manual. Editura ZVEN oferă soluții în condițiile impuse de izolarea medicală pentru activitățile de comunicare (învățământ, formare profesională, marketing, instrucțiuni ș.a.) pe suport tipărit. Suportul editat și tipărit alături de mijloacele online devin instrumente de lucru. Folosirea strictă numai a mediului online pe anumite activități are un dezavantaj, determinând un stres al aparatului vizual determinat de ecran, iar folosirea cărții și suportului tipărit creează un mediu sănătos de instruire și coordonare a unor activități. Mulțumesc ZVEN!
Nici nu mi-am dat seama că au trecut 50 de ani de la primul meu contact cu editarea... Este vorba de Revista „Valahica”, realizată de regretatul Gabriel Mihăescu care multora dintre noi ne-a schimbat preocupările și chiar drumul ce aveam să-l urmăm. De atunci am cunoscut multe edituri și mai ales oameni, multe frământări, dar și bucurii. Este o mare realizare că am descoperit Editura ZVEN, unde conu’ Jhon a realizat o adevărată bijuterie unde se pun la cale interesante realizări culturale de mare prestigiu. Deși tânără, după modul cum e organizată și își desfășoară activitatea, am convingerea că va juca un rol important în cultura dâmbovițeană și nu numai.
Noi, Boema - centru de evenimente Târgoviște, avem o strânsă colaborare cu ZVEN Print, alias „John Tipografie”, locul unde am găsit profesionalism, dorință de muncă, dar și locul unde s-a stat până noaptea târziu pentru a ne realiza comenzile, precum: flyere pentru evenimente, editare meniuri, editare postere, albume de prezentare, ecusoane și multe altele... Pe această cale dorim să-i mulțumim colaboratorului nostru care ne-a fost și ne este alături, colaborator care se încadrează devizei noastre „Calitatea nu este o acțiune, ci un obicei!”.
ZVEN Print SRL este un partener de încredere, colaborarea a fost una fructuoasă, cărțile tipărite au ieșit în condiții grafice excelente, sfaturile primite au fost extrem de utile, iar raportul calitate preț este corect. Echipa ZVEN se caracterizează prin experiență, profesionalism, promptitudine, adaptabilitate și calitate.
ZVEN și-a câștigat un nume bine meritat în lumea editorială românească, prin cărțile valoroase pe care le-a publicat, prin seriozitatea și competența cu care își materializează proiectele în materie. Cu siguranță, grație acestor calități, locul pe care se va așeza în anii ce vin, după restructurările prin care va trece toată lumea, în toate sectoarele, va fi tot mai onorant, inclusiv pentru colaboratorii acesteia.
Dincolo de cuvinte... calitatea! Atunci când am început colaborarea cu Editura ZVEN, m-am întrebat dacă ceea ni se întâmplă este real. Încă de la început, am observat că ceva „iese” din regula pur comercială și că, de fapt, am întâlnit un PARTENER empatic, o editură care nu privește produsul ca pe o simplă marfă, ci îl valorizează. Și pentru că ZVEN a venit în întâmpinarea nevoilor noastre, oferindu-ne cu profesionalism garanția calității, ne considerăm privilegiați că, în cadrul Proiectului Erasmus+, am realizat produse demne de un parteneriat european.
Olimpiada de limba română s-a terminat cu bine. Toată lumea a fost mulțumită de absolut tot. Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru profesionalismul și felul extraordinar în care m-ați ajutat, cu lucruri fără de care nu aș fi putut să fac față cerințelor și sarcinilor care mi s-au încredințat. Îmi cer scuze că v-am deranjat mereu, cu tot felul de detalii și cerințe, dar vă asigur că toată lumea a fost impresionată de rezultatul final; copiii nu au primit niciodată până acum diplome atât de frumoase și care arătau impecabil. Vă mulțumim mult pentru tot sprijinul. Vă doresc să aveți zile de sărbătoare liniștite!
A treia ediție a romanului meu de debut, „Ecouri din Sodoma și Gomora”, a fost publicată de această dată prin Editura ZVEN din Târgoviște. Îl cunoșteam deja destul de bine pe directorul editurii, Ion Anghel, cel care până să își facă propria editură, avea deja o experiență de peste 15 ani, pe la alții. Colaborarea a fost perfectă: deschidere maximă, calcul și prețuri de cost spuse franc, colaborare pentru a-mi vinde cartea și pe teritoriul României. În plus, modul de lucru a fost rapid și profesionist, iar calitatea cărții m-a surprins plăcut. Tiparul, fără reproș. Personal, Editura ZVEN de la Târgoviște este printre singurele pe care le recomand... În viitorul apropiat, ZVEN se va dezvolta și mai mult, sunt sigur de asta, mai ales dacă își va valorifica site-ul editurii, cu toate cărțile publicate și alt gen de produse. Veți mai auzi de această editură, deja solicitată și care a depășit repede suta de autori publicați. Mulțumesc ZVEN! Sper să mai colaborăm! Textul integral la: https://melicovici.wordpress.com/2020/07/12/publica-ti-cartea-prin-editura-zven-promptitudine-corectitudine-calitate/
Dincolo de tumultul cotidian, descopăr o oază de disponibilitate, de solicitudine și de profesionalism, unde poți rezolva o multitudine de probleme din domeniu. Aceasta este Editura și Tipografia ZVEN, unde un om deosebit, Ion Anghel, coordonează întreaga activitate. Cu toată prețuirea, mult succes în continuare!
Colaborarea cu ZVEN Print a fost şi rămâne pentru noi un punct de referinţă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite. Profesionalismul de care aţi dat dovadă şi dăruirea pentru realizarea proiectelor atât de complexe sunt argumentele unei munci asidue. Solicitărilor noastre li s-au răspuns cu eficienţă şi promptitudine. Vă recomand cu încredere şi altor colaboratori şi vă dorim mult succes în proiectele viitoare!
Putem spune că o colaborare de succes nu se poate desfășura fără seriozitate și profesionalism. Aceste două cuvinte nu pot cuprinde însă tot ce se poate spune despre o relație profesională care se întinde pe o perioadă multianuală. Odată cu respectul reciproc vine și bucuria de a lucra cu oameni deosebiți, iar la ZVEN Print am găsit acești oameni! Succes în continuare!
Colaborând cu Tipografia ZVEN am reușit să transfer imaginile mele clienților, la o înaltă calitate a printului, aceste nesuferind nicio modificare a rezoluției, chiar și la dimensiuni considerabile. Am realizat un număr de 300 calendare ce conțin imagini cu peisaje pentru fiecare anotimp în parte într-un timp record, astfel încât am putut onora comenzile în timp util, fapt ce se datorează bunei organizări a activității desfășurate aici. Recomand cu încredere serviciile Tipografiei ZVEN! http://cipriangrigorescu.blogspot.ro/
Mulţumim ZVEN PRINT SRL pentru sprijinul acordat Asociaţiei pentru Studiul Relaţiilor Profesionale de Muncă în realizarea materialelor promoţionale necesare desfăşurării manifestărilor ştiinţifice internaţionale organizate de Asociaţie în anul 2019. Calitatea deosebită a serviciilor oferite de societatea dvs. ne determină să vă solicităm şi pentru anul în curs colaborarea.