„Relația dintre motivație și performanță în învățământul preșcolar românesc. Cercetare în domeniul educațional”
de Gheorghița Torcică
ISBN 978-606-9745-28-1
Anul publicării: 2021
Caracteristici: 17×24 cm | 110 pagini
La nivel de organizaţie un rol important în motivarea cadrelor didactice poate să îl aibă managerul de unitate şcolară. În prezent managementul resurselor umane din sistemul educaţional revine Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmbovița care organizează concursul pentru ocuparea posturilor vacante, atribuţiile managerului de şcoală fiind limitate în acest segment. Prin introducerea descentralizării, atribuţiile directorului de şcoală şi ale consiliului de administraţie pe linie de resurse umane vor creşte semnificativ în sensul apariţiei posibilităţii de a face angajări directe.Directorul poate acţiona asupra factorilor care cresc motivaţia salariaţilor, îi fac pe oameni să muncească mai mult şi să aibă o atitudine mai bună faţă de activitatea pe care o depun. În acest sens un real ajutor îl oferă cunoaşterea principiilor managementului resurselor umane.Ameliorarea factorilor demotivatori nu aduce mai multă performanţă, ci menţine nivelul de performanţă existent (ex. Dacă un director se poartă frumos cu angajaţii, aceştia nu vor munci mai mult. Dacă se poartă urât este foarte probabil ca angajaţii să muncească mai puţin. Dacă o sală de clasă este dotată cu mobilier nou, cadrul didactic nu va preda mai mult, dar dacă este mutat într-o sală anostă performanţa lui va scădea).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.