„Basmul şi evoluţia acestui concept”
de Marius Georgian Popa
ISBN 978-606-94505-2-9
Anul publicării: 2018
Caracteristici: 13×20 cm | 176 pagini
„Basmul şi evoluţia acestui concept”, cartea profesorului Marius Georgian Popa, nu este, cum ar părea la prima vedere o tratare de tip tradiţional, ci un studiu prin care îşi propune să resuscite valenţele educative şi cognitive încorporate în acest vechi tezaur de înţelepciune. Transferul despre care vorbesc, adică ancorarea basmului în actualitate iese pregnant în evidenţă în partea a doua, consacrată didacticii şi metodelor ei operaţionale. Titlul atrage atenţia, ce-i drept, prin componenta sa… tradiţională, asupra căreia au loc mari dezbateri în societatea contemporană. Autorul îşi organizează cercetarea în două secţiuni, constituite din trei şi respectiv un capitol, care privesc, mai întâi, partea de teorie literară (însoţită de exemplificări literare specifice vârstei şcolare), susţinută în cea de a doua de aplicaţii metodico-didactice. (prof. univ. dr. Lucian Chișu)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.