„Catrene albe”

de Anatol Covali
prefață: Mioara Bahna

ISBN 978-606-8955-21-6
Anul publicării: 2019
Caracteristici: 14×22 cm | 128 pagini

Fidel poeziei clasice – de-a lungul a aproape patruzeci de volume, publicate până acum –, prin urmare, atașat și dedicat artei autentice, singura în stare să străbată, cu adevărat, timpul, Anatol Covali își continuă drumul creator și prin intermediul acestei cărți de „catrene albe”, care-i oferă însă cititorului o noutate față de creațiile de până acum, de vreme ce cuprinde versuri a căror originalitate – anticipată și susținută chiar prin titlu –vine din simbioza clasicului cu modernul, pe care o realizează poetul, căutând să demonstreze că literatura este un domeniu care, perpetuându-și valorile consacrate, se adaptează, totodată, la mersul vremii, rămânând o latură sine qua non a spiritualității umane.În concluzie, creații descriptiv-reflexive, caracterizate prin rafinament, exprimând vocația tihnei, receptivitatea față de orice formă de estompare a tensiunilor, indiferent de care ar fi, în care poetul își valorifică acuitatea demonstrată, întâi și întâi, în arta muzicală, catrenele „albe” ale lui Anatol Covali constituie un dar de preț pe care artistul îl oferă cu mărinimie cititorului, sporindu-și zestrea de volume de până acum, și promițând, totodată, printre rânduri, o continuare în această direcție fertilă pentru literatura română. (Mioara Bahna)

Categorie:

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „„Catrene albe””

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *