„Îndrumar teoretic și practic de drept constituțional. Teoria generală a dreptului constituțional”
de Claudia Gilia
ISBN 978-606-8955-02-5
Anul publicării: 2018
Caracteristici: 21×29 cm | 156 pagini
Lucrarea „Îndrumar teoretic şi practic de drept constituțional. Teoria generală a dreptului constituțional” se doreşte a fi un instrument util pentru studenţii anului I de la specializările „Drept şi Administraţie publică”, care încearcă să desluşească tainele modului de formare şi funcţionare a statelor, care au fost primele constituţii, cum se adoptă şi se revizuiesc legile fundamentale, principiile care guvernează un stat, cum colaborează şi se interferează puterile de la Montesquieu până în zilele noastre, care sunt trăsăturile regimurilor politice, ce rol joacă partidele politice în angrenajul puterii, cum influențează sistemele electorale configurația noilor organisme de guvernare şi cum grevează acestea asupra configurării reprezentării. Acest îndrumar teoretic şi practic constituie un punct de pornire în descoperirea şi aprofundarea unei materii luxuriante în substanţa sa, prezentată însă adesea ca o materie facilă. Lucrarea are ca scop principal pregătirea studenţilor în vederea promovării cu succes a examenului la disciplina „Drept constituţional şi instituţii politice” din semestrul I. Conţinutul lucrării reprezintă o avant-première la examenul propriu-zis. Am încercat prin modul de realizare a acestei lucrări să atingem temele importante ale teoriei generale a dreptului constituţional: de la conceptul de stat, stat de drept şi democraţie, la constituţie, separaţia şi colaborarea puterilor, la tipologia și caracteristicile regimurilor politice până la partidele politice şi la sistemele electorale.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.