de Dan Ţop

ISBN 978-606-9745-27-4
Anul publicării: 2022
Caracteristici: 17×24 cm | 254 pagini

Orice ştiinţă reprezintă un ansamblu sistematizat de cunoştinţe obţinute prin metode specifice, cunoştinţe exprimate în concepte, noţiuni, principii etc. Cea mai cunoscută clasificare a ştiinţelor o constituie împărţirea acestora în: ştiinţe despre natură (de ex. fizica, chimia etc.), ştiinţe despre societate (de ex. istoria, dreptul, sociologia etc.) şi ştiinţe despre gândire (de ex. logica). Corespunzător acestei structuri trihotomice, ştiinţa dreptului face parte din categoria ştiinţelor sociale: ea studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele concret istorice, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă la rândul lor influenţa socială.Complexitatea fenomenului social-juridic a determinat o structurare a eforturilor de cercetare a acestuia, o împărţire a sistemului ştiinţei dreptului în următoarele părţi: teoria generală a dreptului, ştiinţele juridice de ramură, ştiinţele juridice ajutătoare sau participative. Știinţele juridice istorice cercetează dezvoltarea fenomenului juridic (de ex. istoria generală a dreptului), dezvoltarea fenomenului juridic dintr-o anumită ţară (de ex. istoria dreptului românesc) sau istoria unor anumite instituţii şi ramuri ale dreptului, cum ar fi: istoria administraţiei româneşti, istoria dreptului de proprietate etc.Cercetarea istoriei dreptului are o dublă importanţă: în primul rând, ea dovedeşte că structura actuală a dreptului îşi are rădăcinile în instituţii vechi, şi în al doilea rând, studiul istoriei dreptului scoate la iveală existenţa unor legi ale apariţiei, devenirii şi dispariţiei unor forme de drept, în strâns contact cu legile generale ale dezvoltării societăţii sau cu bazine de civilizaţie juridică atestate de timp.