„Activități didactice desfășurate în grădiniță. Ghid de bune practici”
de Adriana Elena Pătru, Mădălina Enache, Moraru Ileana Corina
ISBN 978-606-8955-97-1
Anul publicării: 2021
Caracteristici: A4 | 164 pagini
Activitatea de proiectare pedagogică valorifică acţiunile şi operaţiile de definire anticipativă a obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor învăţării, probelor de evaluare şi mai ales a relaţiilor dintre acestea, în condiţiile unui mod de organizare a procesului de învăţământ.Proiectarea pedagogică reprezintă ansamblul de procese şi operaţii deliberative de anticipare a acesteia, de fixare mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea instrucţiei şi educaţiei şi a relaţiilor dintre aceştia, la nivel macro (respectiv la nivelul general al procesului de învăţământ) şi micro (la nivelul specific / intermediar – al unităţilor de învăţare / capitolelor / temelor şi operaţional – al activităţilor didactice concrete.Proiectarea pedagogică este activitatea de structurare a acţiunilor care asigură funcţionalitatea sistemului şi procesului de învățământ la nivel general, specific/intermediar şi concret/operaţional conform finalităţilor elaborate în termeni de politică a educaţiei. La nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ reprezintă un demers de anticipare a acţiunilor specifice, realizate în cadrul activităţilor instructiv-educative, pentru realizarea funcţionalităţii procesului, la nivel strategic şi managerial.La nivel micro, vorbim de proiectarea didactică, care presupune interrelaţionarea dintre elementele structurale fundamentale (finalităţi, strategii de (auto)instruire, strategii de (auto)evaluare), precum şi întocmirea unor documente sau instrumente de lucru utile deopotrivă cadrului didactic şi elevului în desfăşurarea activităţii instructiv-educative.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.